Căutare și filtre
Restrângi lista după șofer, dată, tip de abatere, gravitate sau regulă, în loc să treci printr-un export nediferențiat.
Analiza abaterilor
Fiecare abatere vine cu gravitate, valori măsurate, explicație, temei legal și amendă estimată conform OG 37/2007 – ca să o lămurești cu șoferul azi, nu să o afli la control peste câteva luni.

TachoAssist separă abaterile de conducere și odihnă, cele de timp de muncă și cele privind utilizarea tahografului, fără să le rupă de activitatea care le-a produs. Contextul contează atunci când trebuie să înțelegi înregistrarea și să o discuți cu șoferul.
Cadrul e cel european – Regulamentele (CE) 561/2006 și (UE) 165/2014, cu modificările din Pachetul de Mobilitate 1 – plus regulile naționale și sancțiunile din OG 37/2007, așa cum se aplică în România.
Restrângi lista după șofer, dată, tip de abatere, gravitate sau regulă, în loc să treci printr-un export nediferențiat.
Vezi ce s-a măsurat, ce categorie se aplică și explicația împreună cu temeiul legal din spatele rezultatului automat.
Defalcarea pe flotă arată tipurile de abateri care se repetă și șoferii care ar avea de câștigat dintr-o discuție sau o instruire.
Gravitate
Clasificarea urmează Regulamentul (UE) 2016/403, adică exact scara după care se evaluează riscul întreprinderii și buna reputație a operatorului.
ÎM
Depășiri mici, care contează mai ales atunci când se repetă des la același șofer.
ÎG
Depășiri semnificative ale limitelor de conducere sau scurtări ale odihnei, cu impact direct asupra scorului de risc.
ÎFG / CMGÎ
Abaterile majore și faptele legate de manipularea aparatului sau a datelor – zona în care sancțiunea și consecințele pentru firmă sunt cele mai mari.

Amenzi estimate
Lângă fiecare abatere, TachoAssist afișează încadrarea contravențională și amenda estimată conform OG 37/2007, inclusiv posibilitatea achitării a jumătate din minimul special în 15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului-verbal. Funcția e pornită implicit, ca să vezi de la început unde te doare mai tare.
Ce nu este: estimarea nu ține loc de proces-verbal și nu anticipează decizia inspectorului. Cuantumul final, încadrarea și eventualele circumstanțe le stabilește autoritatea; estimarea îți spune doar cu ce începi.
O etichetă singură nu previne o greșeală repetată. Datele, înregistrările de activitate, valorile măsurate și explicațiile te ajută să îi arăți șoferului ce s-a întâmplat și să concentrezi instruirea pe comportamentul relevant. Intervenția devreme reduce abaterile repetate, hârțogăraia și expunerea la amenzi evitabile.
Pe partea de firmă, tiparele repetate contează dublu: pe lângă amenzi, abaterile grave și foarte grave intră în evaluarea riscului întreprinderii.
Sprijin pentru conformare, nu consultanță juridică. Rezultatele automate și amenzile estimate trebuie verificate; încadrarea și sancțiunea finală le stabilește întotdeauna autoritatea.

Deschizi un șofer ca să vezi ziua din spatele abaterii, apoi te întorci la filtrele pe flotă ca să afli dacă aceeași problemă apare și în altă parte.
Întrebări
Abateri privind timpii de conducere și odihnă (Regulamentul (CE) 561/2006), timpul de muncă al lucrătorilor mobili, obligațiile privind utilizarea tahografului (Regulamentul (UE) 165/2014), regulile specifice României și regulile din Pachetul de Mobilitate 1.
După Regulamentul (UE) 2016/403: încălcări minore, grave, foarte grave și cele mai grave încălcări. Aceeași clasificare stă la baza evaluării riscului întreprinderii și a bunei reputații, așa că abaterile repetate contează mai mult decât una izolată.
Lângă fiecare abatere apar încadrarea contravențională și amenda estimată conform OG 37/2007, inclusiv posibilitatea achitării a jumătate din minim în 15 zile. Estimarea te ajută să prioritizezi; cuantumul final și încadrarea le stabilește autoritatea în procesul-verbal.
În produs le numim abateri, pentru că nu orice rezultat automat devine contravenție. Contravenția e fapta constatată și sancționată de autoritate; abaterea e semnalul din date pe care îl verifici întâi tu.
Nu. Sunt un instrument de verificare internă. Fiecare rezultat trebuie confruntat cu fișierul original și cu circumstanțele reale, iar concluzia juridică nu aparține programului.
14 zile gratuit
Perioada de probă nu cere card bancar.